Prescrierea datoriilor comerciale: termene si reguli

O creanță prescrisă nu este o creanță dificil de recuperat: este o creanță pentru care debitorul poate refuza plata fără a fi nevoit să se justifice. Prescripția stinge dreptul de a acționa, iar calitatea dosarului nu poate recupera un termen expirat. De aceea, ea merită să fie tratată înaintea oricărei alte întrebări legate de un impozit neplătit — chiar înainte de a te întreba dacă proba este suficientă.

Termenul de drept comun

Între profesioniști, acțiunea se prescrie în cinci ani. Același termen se aplică și în materie civilă, ceea ce a pus capăt vechii distincții dintre actele civile și actele de comerț.

Punctul de plecare nu este data facturii, ci ziua în care titularul dreptului a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptele care îi permit să își exercite acțiunea. Pentru o factură, această zi este, în practică, cea a scadenței: de la această dată creditorul poate acționa, deci de aici începe să curgă termenul.

Această formulare flexibilă are o consecință: o factură emisă cu un termen de plată îndepărtat începe să se prescrie abia la expirarea acestui termen, și nu la emiterea sa.

Termenele speciale cele mai frecvente

Mai multe termene derogă de la dreptul comun, iar eroarea constă aproape întotdeauna în aplicarea celor cinci ani acolo unde se impunea un termen mai scurt:

• Doi ani pentru acțiunea unui profesionist împotriva unui consumator, pentru bunurile și serviciile furnizate. Este termenul cel mai frecvent ratat, fiind de două ori și jumătate mai scurt decât dreptul comun.
• Un an pentru anumite acțiuni în materie de transport de mărfuri.
• Cinci ani pentru acțiunile în plata sumelor datorate periodic — chirii, dobânzi, salarii restante.
• Zece ani pentru executarea unui titlu executoriu, odată obținută hotărârea judecătorească.

Acest ultim punct merită atenție: obținerea unei hotărâri transformă prescripția acțiunii în prescripția executării și deschide un termen semnificativ mai lung. Este un argument în favoarea unei acțiuni în justiție, chiar și atunci când recuperarea imediată pare compromisă.

Întreruperea și suspendarea: două mecanisme distincte

Confuzia dintre cele două costă creanțe.

Întreruperea șterge termenul deja scurs și face să curgă un nou termen de aceeași durată. Trei evenimente o determină:

• recunoașterea datoriei de către debitor, chiar și parțială. O plată parțială, un eșalonare semnată, un e-mail prin care se admite principiul datoriei valorează recunoaștere.
• cererea în justiție, inclusiv în procedura de urgență și chiar în fața unei instanțe necompetente.
• Un act de executare silită.

Suspendarea oprește temporar cursul termenului fără a șterge timpul scurs: acesta reia de unde s-a oprit. Ea rezultă îndeosebi dintr-o măsură de cercetare judecătorească dispusă înainte de orice proces, sau dintr-un acord al părților de a recurge la mediere sau conciliere.

Punctul de reținut este negativ și fundamental: o punere în întârziere, chiar și recomandată, nu întrerupe prescripția. Ea face să curgă dobânzile moratorii și constituie punctul de plecare al mai multor termene, dar lasă prescripția să își urmeze cursul. A relua contactul cu un debitor timp de patru ani fără a acționa nu conservă, așadar, nimic.

Amenajarea convențională

Părțile pot, prin acord, să scurteze sau să prelungească termenul de prescripție, într-un interval reglementat — fără a-l reduce sub un an și fără a-l extinde peste zece ani. Ele pot, de asemenea, adăuga cauze de suspendare sau de întrerupere.

Această posibilitate este exclusă în contractele încheiate cu un consumator, unde orice clauză care modifică prescripția este considerată nescrisă. Ea merită însă examinată în condițiile generale dintre profesioniști, unde este uneori mai utilă decât o clauză penală — subiect legat de cel al acceptării condițiilor generale, întrucât o astfel de clauză este valabilă doar dacă opozabilitatea sa este dovedită.

Prescripție și probă: două întrebări succesive

O creanță neprescrisă rămâne de dovedit, iar o creanță dovedită rămâne să nu fie lăsată să se prescrie. Cele două întrebări sunt independente și se tratează în această ordine.

Păstrarea documentelor urmează de altfel o logică proprie: documentele contabile se păstrează zece ani, adică mult peste termenul de prescripție al majorității acțiunilor. Un creditor care își distruge justificativele după cinci ani se privează de mijloace de probă în acțiunile încă deschise.

Pe fond, proba între comercianți este liberă și poate fi făcută prin orice mijloc. Contractul, dovada livrării și data sunt cele care decid soluția — elemente pe care un contract comercial semnat electronic le reunește într-un ansamblu a cărui integritate este demonstrabilă. Alegerea procedurii, odată aceste două întrebări rezolvate, ține de articolul nostru despre litigiul comercial.

Scenarii de utilizare

Factură veche regăsită. Se calculează mai întâi data scadenței, apoi se caută orice eveniment întreruptiv — plată parțială, e-mail de recunoaștere, eșalonare. Un singur astfel de element poate fi făcut să repornească un termen complet.

Client consumator. Termenul de doi ani impune o vigilență deosebită. O creanță de optsprezece luni este deja aproape de stingere, în timp ce ar fi considerată recentă în relațiile B2B.

Negociere amiabilă prelungită. Se formalizează acordul de a recurge la mediere, care suspendă termenul. O discuție informală, oricât de lungă și de bună-credință, nu îl suspendă.

Întrebări frecvente

Ce termen se aplică unei facturi între profesioniști? Cinci ani de la scadență, cu excepția unui termen special aplicabil naturii contractului.

Dar dacă clientul este o persoană fizică? Doi ani pentru acțiunea profesionistului în plata bunurilor și serviciilor furnizate. Este termenul cel mai frecvent ratat.

O relansare întrerupe prescripția? Nu. Nici o relansare, nici o punere în întârziere recomandată. Doar recunoașterea datoriei, cererea în justiție și executarea silită întrerup.

O plată parțială are vreun efect? Da, unul major. Ea valorează recunoaștere a datoriei și face să curgă un nou termen complet de la data acestei plăți.

Se poate modifica termenul prin contract? Între profesioniști, da, într-un interval reglementat de la unu la zece ani. Cu un consumator, orice clauză în acest sens este considerată nescrisă.

Ce se întâmplă cu creanța după o hotărâre judecătorească? Prescripția acțiunii lasă locul prescripției executării titlului, semnificativ mai lungă. Este un motiv serios de a acționa înainte de expirarea termenului, chiar și fără perspectiva unei plăți imediate.

De reținut

Prescripția se tratează prima deoarece este singura întrebare al cărei răspuns negativ face inutile toate celelalte. Trei reflexe sunt suficiente pentru a o stăpâni.

Se identifică termenul corect, verificând mai întâi calitatea debitorului: cinci ani între profesioniști, doi ani în fața unui consumator. Se calculează punctul de plecare de la scadență, și nu de la emitere. Și se face distincția între ceea ce întrerupe și ceea ce nu are niciun efect — o recunoaștere, chiar și prin e-mail, resetează termenul; o punere în întârziere, oricât de formală ar fi, îl lasă să curgă.